Fericirea din frigider

Se ştie că sunt multe tipuri de dependenţe, alcool, tutun, cafea, droguri, calculator, jocuri etc dar mai este una mai puţin recunoscută – cea de măncare. Sunt foarte multe persoane, dar în special femei cu acest gen de adicţie. Nemulţumirile şi insatisfacţiile din viaţa personală, categoria “eu nu am nicio bucurie”, sunt răzbunate în frigider. Se asortează foarte bine cu statul la tv şi cu emisiunile despre cum şi ce se mai prepară. Expresia “imi lasă gura apă” nu este o metaforă, în timp ce privim alimente apetisante informaţia vizuală este transmisă sub forma unui impuls nervos la creier iar acesta răspunde prin activarea glandelor salivare instalându-se totodată şi senzaţia de foame.

Un comportament alimentar euforic combinat şi cu predispoziţia genetică poate duce la apariţia diabetului. Se face o corelaţie şi cu tipul de temperament astfel că persoanele colerice zis temperamentale procedează de multe ori aşa…”mănânc de nervi!” aţi auzit expresia!

O conduită alimentară nepotrivită are beneficiul satisfacţiei de moment (creşte nivelul de serotonină) urmând la scurt timp reproşul…”cât o să mă fac…”

E “o bucurie” scumpă! atât din punct de vedere financiar cât şi al sănătăţii, iar de îngrăşat nu mai vorbim care duce la scăderea stimei de sine şi apoi stări depresive  şi astfel avem un întreg cerc vicios.

Concluzie! Fericirea NU este în frigider şi nici în bucătărie, nici pe aragaz şi nici la cofetărie. Fericirea vine din ceea ce faci şi uneori din ceea ce nu faci, în cazul de faţă. Un prieten bun şi un aliat este cântarul, dar poate deveni foarte antipatic, depinde de noi dacă alegem să îl privim cu drag sau cu duşmănie. La fel şi oglinda.

O conduită alimentară corectă se învaţă în timp, dar şi mai important se respectă! O dată însuşită e bine să o păstrăm şi să o transmitem şi copiilor noştri şi soţilor noştri, nu să îi îndopăm “cu dragoste” până devin obezi.

Alegeţi cu atenţie alimentele şi nu uitaţi că expresia salata nu îngraşă! este un mit, orice mănânci îngraşă Nu mai căuta scuze!

Dragostea nu are vârstă

Dragostea nu are vârstă! Știu, e un clișeu, dar cum să spui altfel un lucru atât de simplu. Se poate iubi nebunește  la 20 de ani,  se poate iubi cu pasiune la 30, cu maturitate la 40…dar și la 50…la 60 cu înțelepciunea și înțelegerea dată de trecerea anilor.Îmi povestea azi o prietenă despre mama ei, care este divorțată de ceva timp, suficient încât sechelele lăsate de ”fostul” să se fi estompate și să lase loc pentru o cunoștință nouă. Doamna, mama prietenei, și domnul sunt ambii pensionari cu copii la casele lor, deci liberi.

Povestea a început simplu așa cum se cade unor oameni de vârsta lor, domnul  aflând de la o cunoștință comună de situația doamnei care semăna cu a lui, a făcut rost de numărul de mobil, s-a prezentat frumos, i-a spus de ce a telefonat-o și a invita-o la un restaurant să se cunoască. Doamna noastră uimită a amânat luarea unei decizii și i-a spus că o să îl contacteze ea.

Este o poveste banală. De ce mi-a atras atenția? Pentru că știu că doamna noastră este foarte nehotărâtă în luarea unei decizii. Deși este singură și își dorește să cunoască pe cineva, preconcepții de genul ”se cuvine la vârsta mea să mă întâlnesc cu un bărbat?”, ”ce vor zice copiii?”, ”ce o să zică lumea?” etc. o împiedică.

Am sfătuit-o pe prietena mea ca atunci când vorbește cu mama ei să o încurajeze să dea curs invitației. Nu este nimic rău în a te întâlni cu cineva de sex opus chiar dacă ai o vârstă mai înaintată …cu siguranță au multe să își împărtășească despre trecutul lor, despre copii, despre profesie, despre bucuriile și tristețile lor. O cunoștință nouă este întotdeauna binevenită. Și-ar alina un pic sufletul împreună. Cine s-ar putea supăra?…poate o vecină cârcotașă…Și, cine știe, poate este loc și de iubire, chiar dacă au aproape 60 de ani.

Depresia de iarnă

Ultimele cercetări despre depresie spun că până în 2015 va deveni maladia secolului, adică o treime din populaţia globului va fi afectată.

  • Factorii care favorizează instalarea depresiei sunt predispoziţia interioară (structura psihică a individului) și moştenirea genetică, la care se mai pot adaugă contextul socio-economic, situaţia familială și lipsa reperelor moral-religioase. Simptomele depresiei sunt uşor de recunoscut de la tristeţe şi angoasă (teamă nejustificată) până la stări de plâns şi insomnie. Prin stări depresive trecem toți, dar acestea nu depășesc în mod obișnuit 2-3 zile. Cănd această situație se prelungește până la săptamâni vorbim de tulburare depresivă.
  • Anotimpul rece predispune la acutizarea acestor stări; temperaturile foarte scăzute dau o stare de indispoziție generală a organismului, socializarea este mult diminuată, stăm mai mult în casă și mai puțin în aer liber. Lumina naturală este foarte importantă  în inducerea stării de bine a organismului, iar în acestă perioadă este mult diminuată – se întunecă mai devreme, cerul este cel mai adesea gri  (se spune că și sufletul îți râde când soarele strălucește).
  •  Nu în ultimul rând alimentația este foarte importantă de aceea trebuie stimulat aportul de alimente bogate în săruri minerale (calciu, magneziu, zinc, potasiu etc.) și vitamine. Acestea se găsesc în lactate, legume și fructe (de preferabil proaspete), verdețuri .
  • Medicamentele nu sunt o soluție ci doar un adjuvant pe termen scurt. Eu recomand meloterapia, lectura și în general cultivarea activităților care stimulează în mod pozitiv psihicul.

         Nu uitați să cereți ajutorul atunci când  simțiți că aveți nevoie! 

Model de viaţă, model profesional – Raed Arafat

Lucrarea de faţă este un eseu realizat de o elevă de la Şcoala Postliceală Sanitară, anul trecut şi ca atare nu are niciun amestec cu ce se întâmplă acum în politică.

Postul? Crediţă, necesitate, exerciţiu de voinţă…

Între 1 și 15 august este post – Postul Adormirii Maicii Domnului. Nu am ales acest subiect ca să îl expun dintr-o perspectivă religioasă, ci doar pentru a arăta ce înseamnă ca și beneficii.

Cei mai mulți dintre noi atunci când ne gândim la post o facem în termenii “nu am voie să mănânc carne, brânză etc.”, dar din păcate este o perspectivă greșită. Postul, în principal, este un exercițiu de voință deoarece dincolo de interdicțiile legate de consumul anumitor alimente, de fumat, de consumul de alcool și de a avea relații sexuale, se află de fapt exersarea voinței… “pot sa mă abțin eu de la toate astea? Am eu atâta putere?” Evident, beneficiile nu sunt imediate, dar într-un timp nu foarte îndepărtat această mică reușită crește încrederea și sporește imaginea de sine – acesta este mecanismul psihologic din spate și nu numai acesta. <<<CONTINUARE>>>

Ce este adicţia sau dependenţa?

Spre surprinderea mea, zilele trecute vorbeam cu cineva, destul de bine pregătit dealtfel şi am avut surpriza să aflu că nu ştie ce înseamnă adicţie…

Cuvântul “adicţie” este preluat din engleză şi semnifică a depinde de ceva, a nu putea sta fără…acel ceva poate fi alcool, ţigări, calculator, TV şi lista este foarte lungă…mai nou se vorbeşte chiar de dependenţa de socializare (vezi facebook!) – iată şi reversul medaliei, în sensul că socializarea de un anumit gen poate deveni o problemă în timp.

Codependenţa reprezintă dependenţa de altcineva, de o altă persoană de cele mai multe ori rudă apropiată, iubit(ă), uneori chiar prieten sau cineva din anturaj. Aceasta se poate recunoaşte în neputinţa de a lua decizii singur, de a avea voinţă proprie şi de aţi asuma hotarâri. Codependenţa este strâns legată de imaginea de sine şi de lipsa de încredere în propriile forţe. Codependenţa poate merge până acolo încât să imbrace  aspectul iubirii-iubirea dependentă. Apare cel mai adesea atunci când doi indivizi care au fost împreună se despart, iar unul dintre ei rămâne “agăţat” în această fostă relaţie, se recunoşte în expresii de genul “nu pot trăi fără tine…viaţa nu mai are rost….dacă eu te iubesc, tu de ce nu mă iubeşti?…” <<<CONTINUARE >>>

Copilul meu suferă de ADHD?

ADHD-ul (tulburare de tip hiperactiv cu deficit de atenţie) este cea mai comună tulburare de dezvoltare neurocomportamentală care se instalează în timpul copilariei, însă şi adulţii pot fii afectaţi.

Specific individului cu ADHD este faptul că îi este foarte dificl să se concentreze şi să facă ceva fără să fie distras, are mari dificultăţi în a controla ceea ce spune şi ceea ce face. Comparativ cu o persoană care nu suferă de ADHD, este mai puţin capabil să-şi controleze cantitatea de activitate fizică necesară unei anumite situaţii; este mai impulsivă şi mai agitată. Diagnosticarea este destul de dificilă deoarece copilăria în sine este zgomotoasă şi agitată. Mulţi copii, în special cei foarte mici, sunt neatenţi şi neliniştiţi fără să fie afectaţi de ADHD. <<<CONTINUARE>>>

Autismul – un nou tip de abordare

Unii autori vorbesc de arhipelag sau de constelații, medicii de un “spectru autist”, dar ideea este aceeași: o afecțiune a cărei forme multiple împarte caracterele comune care fixează diagnosticul. În acest sens, autismul este un ansamblu de semne, un sindrom, o maladie unică. Riscul de apariție a acestei tulburări psihice este de patru ori mai mare la băieți iar în Franța cifra persoanelor afectate a ajuns la 400.000, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). <<<CONTINUARE>>>

Coeficientul emoţional

Coeficientul emoțional (Q.E.) este o evoluție a coeficientului de inteligență numit și coeficient intelectual (Q.I.). Se pare că ultimul nu răspunde decât parțial la evaluarea facultăților unui individ. Crearea Q.E. datează din anul 1990 și reprezintă munca a doi cercetători americani, Peter Salovey (rector şi profesor de psihologie la Universitatea Yale) și John D. Mayer (profesor de psihologie la Universitatea New Hampshire). Ei au dezvoltat o teorie numită Inteligența Emoțională care susține că oamenii au o gamă largă de abilități intelectuale dar și una de aptitudini emoționale care le afectează profund modul de gândire și de acțiune. <<<CONTINUARE>>>

Cum îţi descarci sufletul?

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.