Sunt la fel ca tine!

Nu stiu de la cat psihologi ai auzit sau ai citit expresia asta ”sunt la fel ca tine!”, sufar ca tine , iubesc ca tine, sunt frustrata, ma enerveaza fanilia mea, as vrea o alta viata, nu este ceea ce meritam….stiu! de aceea scriu pentru ca am simtit ca tine, am experimentat, nu sunt cu nimic mai mult decat ceea ce esti tu…singura mea calitate este aceea ca pot pune in cuvine scrise sau vorbite ceea ce tu nu poti, de aceea incerc sa te ajut/ sa ma ajut.

Iti este frica? da! sa nu fi judecat/a pentru ceea ce spui, pentru ceea ce gandesti sau simti…este ok! esti doar TU!

Putem vorbi, sunt dintre cei cei care au castigat si au pierdut….tu cum esti?

 

Vampirul de lângă mine

10009900_428682210610273_1935297198_n[1]

Vi s-a întâmplat să stați lângă cineva și să nu vă mai simțiți bine, să vă simțiți sleit de puteri, lipsit de energie sau chiar să vă ia durerea de cap și să nu puteți să explicați de ce?

Închipuiți-vă că noi suntem în esență un sistem energetic, suntem și entități energetice. Avem obiceiul să spunem că am stat lângă cineva cu energie negativă, de fapt am stat lângă cineva fără energie care a încercat și poate a reușit să se încarce de la noi🙂 Cum se întâmplă asta d.p.d.v  psihologic? Se știe că fiecare persoană/individ are propria personalitate. Vorbim despre personalități evoluate, împlinite, adulte și personalități care nu și-au atins maximul potențial sau chiar sunt tulburate.

Personalitatea adultă este caracterizată de echilibru, de armonie, o regăsim la persoanele lângă care îți face bine să stai, să schimbi câteva vorbe, sunt persoanele care sunt în acord interior, dar și cu lumea exterioară. sunt caracterizate ca fiind liniștite, împăcate, lângă care sufletul tău se odihnește. La polul opus se află personalitățile involuate, cei care au rămas blocați în diferite stadii de dezvoltare, sau personalități destructurate, sunt cei care ”acuză” de obicei pentru nefericirea lor, pentru incapacitatea lor de a se afirma personal sau profesional. Aceștia sunt cei care îi învinovățesc pe ceilalți, sunt cei care își găsesc cu greu momentele de echilibru și liniște, pentru care familia (soții, părinții), societatea, lipsurile materiale, lumea etc. sunt principalii vinovați.

Cum se manifestă în fapt vampirismul? Mecanismul este foarte simplu. Știm că atunci când ne enervăm consumăm energie interioară, dar aceasta nu dispare ci se risipește în spațiul din imediata noastră apropiere. Cine preia această energie? Vampirii! Aceștia vor face tot ce le stă în putința să te acapareze verbal pe diverse teme, te vor șantaja emoțional, aproape că nu vei simți cum te atrag în cursa lor…te vor provoca, te vor ataca, te vor acuza, totul ca să te scoată din minți, să te agiți, să te cerți cu ei, pe scurt să degaji energie. Rezultatul. După confruntarea cu astfel de persoane te vei simți obosit, debusolat, lipsit de perspectivă sau chiar frustat. Ele din contră, se vor purta, de cele mai multe ori ca și cum nu s-a întâmplat nimic a fost doar așa o furtună. Vor fi liniștiți ca și cum nimic nu s-a întâmplat-  au ajuns la un nivel energetic optim!

Evită astfel de persoane, nu intra în jocul lor, nu îi vei convinge de dreptatea ta, oricâte demonstrații raționale vei folosi, pentru că nu asta urmăresc. Păstrează distanța fizică și mai ales spirituală, îți vei face ție un bine, dar și lor, dă-le șansa  să nu aibă succes, să își pună întrebarea De ce? Să își reevalueze comportamentul și atitudinea Să se analizeze, să își caute resurse în ei înșiși și nu în afara lor.

Orientează-te interior către forța păcii și a echilibrului universal, către divinitate, acolo vei găsi răspunsul și liniștea. Meditează/roagă-te!

 

Cum gândesc femeile? Cum gândesc bărbații?

M-am gândit de multe ori dacă ceea ce simt/gândesc eu, simte și cel de lângă mine (vorbim de EL, da?), mi-am pus aceeași întrebare pe care au repetat-o atâtea generații de femei, oare mă înțelege? oare știe ce simt eu? Răspunsul a fost variabil🙂

Dacă am încerca să identificăm un  ”organ” care răspunde de această activitate, acesta este creierul (găsesc un pic impropriu să numesc creierul organ!). La acest nivel se pare că se desfășoară o mare parte din mister, evident  prin intermediul proceselor psihice,  senzoriale, raționale, afective sau volitive…și totuși ceva ne diferențiează.

Nu mai este nimic nou în faptul că femeile sunt dominate de emoție, de senzitivitate în timp ce bărbații sunt conduși de rațiune, de fixarea acțiunilor, de ordonarea acestora la nivel mental în sensul concentrării totale pe o problemă și ignorarea celorlalte în momentul respectiv (așa se spune cel puțin). Femeile pot lucra (găti de ex.), pot vorbi la telefon si urmări copilul concomitent, în timp ce bărbații fac lucrurile pe rând. Am chestionat mai multe persoane pe această temă, reiese că femeile fac mai multe lucruri concomitent, dar nu la parametrii maximi (apare un consum de atenție, o distributivitate excesivă, ceea ce ar scade nivelul calității), în timp ce bărbații își concentrează toată atenția pe o acțiune și pe finalizarea ei cu succes…multe femei m-au contrazis, au zis ”noi facem multe și toate bune”, chiar așa!?

Care este cauza? Pe de-o parte putem învinui hormonii, diferiți funcțional de la femei la bărbați, iar pe de altă parte este vorbim de ocupațiile noastre diferite care își au răsunetul cu sute de ani în urmă, în ancestral.

Locuim împreună pe aceași planetă de ceva mii de ani, dar încă nu ne cunoaștem foarte bine, nu știm suficient unii despre alți. Se spune că atunci când îți cunoști ”adversarul” vei ști cum să acționezi, nu ești surprins de gesturile lui, gândești anticipat. Ei/ele nu sunt adversarii ci partenerii, coechipierii noștri.

În altă ordine de idei, ceea ce ne diferențiază, ne și unește, căci, nu-i așa? ce este Iubirea decât completarea și împlinirea ta prin celălalt?

Allan Pease a surprins strălucit aceste diferențe (deștept!), cei care au mai văzut înregistrări cu el știu despre ce vorbesc…

„Am un copil tare agitat, ce să mă fac cu el?”

Câteva sfaturi pentru părinții ai căror copii sunt agitați sau prezintă elemente de ADHD:

  • RUTINĂ! urmați același program în fiecare zi, de la ora de trezire până la culcare.
  • ORGANIZARE! puneți (de preferat împreună cu copilul)  ghiozdanul, hainele, jucăriile în același loc în fiecare zi, astfel diminuați probabilitatea să și le piardă (organizarea mentală începe din exterior!).
  • FOCUSARE! opriți TV, radio, computerul atunci când copilul dumneavoastră are o activitate, își face temele sau chiar se joacă (joaca este munca lui!); acestea îi distrag atenția.
  • LIMITAREA ALEGERILOR!. oferiți copilului două lucruri din care să aleagă(indiferent că este vorba de îmbrăcăminte, jucării, dulciuri etc.), astfel încât copilul să nu fie copleșit și hiperstimulat.
  • INTERACȚIONAȚI! în loc de explicații lungi, tărăgănate, utilizați direcții clare, scurte pentru ai reaminti copilului de responsabilități.
  • OBIECTIVE ȘI RECOMPENSE! folosiți o diagramă pentru a lista obiectivele și a urmări comportamentele pozitive, recompensați eforturile copilului. Asigurați-vă că obiectivele sunt realiste!
  • DISCIPLINAREA EFICIENTĂ! în loc să îl certați sau să îl bateți, utilizați timeout-uri sau eliminați privilegiile.
  • TALENT! toți copiii au nevoie să experimenteze succesul, să se simtă bine cu ei înșiși. Aflați ce poate să facă bine copilul, fie că este vorba de sport, artă, muzică, și îndreptați-l în direcția aceea; aceasta îi va stimula aptitudinile sociale și stima de sine.
  • UNIFORMĂ! îmbrăcați-l în costum de fotbalist, spiderman etc sau cum îi place lui, va fi mai atent cu ținuta pentru că o va aprecia.

    SUCCES PĂRINȚI!

Familia, micul meu univers

ŞCOALA POSTLICEALĂ  SANITARĂ FUNDENI

ELEV: MIRELA POPESCU

2013

Familia este o instituţie a societăţii creată prin căsătoria unui bărbat cu o femeie, în virtutea dreptului şi a capacităţii lor naturale de a procrea. Din punct de vedere sociologic, căsătoria comportă trei aspecte principale:

– Instituţional, căsătoria este un contract social încheiat în cadrul unei solemnităţi publice în faţa ofiţerului de stare civilă şi a unei întregi asistenţe provenind din familiile lărgite şi din cercul de cunoştinţe şi prieteni ale celor doi soţi. Aceştia, prin libera lor voinţă exprimată în calitate de persoane mature, îşi promit în mod solemn unul altuia, afecţiune, sprijin, asistență materială şi respect. Prin căsătorie ei îşi pun în comun tot ceea ce deţin la momentul căsătoriei şi toate câştigurile lor ulterioare, în ceea ce juriştii numesc „comunitate de bunuri”. (În căsătoriile tradiționale încheiate din dragoste sinceră şi adevărată, soţii nu-şi pun problema meschină a unui unui contract prenupţial, foarte util în cazul unui eventual divorţ cu consecinţa dramatică a partajului de bunuri, practică foarte uzitată în societatea ”modernă și civilizată” a zilelor noastre, plină de căsătorii din interes). Prin această ceremonie solemnă, societatea, prin reprezentanţii ei legali, recunoaşte uniunea dintre cei doi tineri şi promite să asigure tinerilor căsătoriţi o serie de drepturi ce ţin de asistenţă socială, ocrotire şi sprijin.

– În plan personal, tinerii soţi îşi promit în cadru intim, dragoste, fidelitate, respect, prietenie, ajutor şi sprijin (afectiv şi material) necondiţionat pentru toată viaţa.

– Practicanţii unui cult religios îşi întăresc jurămintele (făcute în particular) în cadrul unei ceremonii religioase, în fața preotului şi a altarului, alegându-şi cu această ocazie unul sau mai multe cupluri de „părinţi spirituali”, sub formă de naşi. Aceştia sunt persoane deja căsătorite, cu experienţă bogată de cuplu şi viaţă, şi care la nevoie pot da tinerilor căsătoriţi (deveniţi astfel – finii lor) sfaturi, de pe poziţii neutre. (Trebuie subliniată astfel ingeniozitatea şi înţelepciunea înaintaşilor noştri care au instituit această „instituţie” a naşilor de cununie, întrucât trebuie să recunoaştem că părinţilor biologici, nu le este întotdeauna la îndemâna să fie imparţiali).

Ceremonia religioasă reprezintă recunoaşterea dată de către cultul religios respectiv, (în speţă, de către biserică şi de către comunitatea de credincioşi), având ca martori toţi doritorii din această comunitate. De regulă, ceremonia religioasă este urmată de nuntă, obicei tradiţional care certifică (prin participarea unui număr cât mai mare de persoane – transformaţi ad-hoc în nuntaşi), recunoaşterea familiei nou create de către comunităţile din care provin şi în care trăiesc la momentul actual, cei doi soţi.

Recunoaşterea din partea comunităţii, pe lângă aspectul ei formal, are şi o latură foarte „practică şi concretă” prin perpetuarea obiceiului „darului de nuntă”, constând în sume de bani şi cadouri (de regulă obiecte de uz casnic şi gospodăresc), foarte utile unor tineri aflaţi la început de drum comun în viaţă. În acest mod, nunta, pe lângă plăcuta ocazie de distracţie şi pretext de socializare, reprezintă mai ales o formă neinstituţionalizată de ajutor economic reciproc, practicată din cele mai vechi timpuri în comunităţile rurale româneşti: la o nuntă participă în mod altruist tot satul, într-un efort material concret şi în acest mod se creează obligaţia morală a tinerilor căsătoriţi de a participa material, la rândul lor, la susţinerea noilor familii ce se vor crea în comunitatea lor. În mediul urban, mult mai extins teritorial și cu o populație mult mai numeroasă și mai eterogenă, comunitatea se referă la familiile lărgite şi la cercul de prieteni şi cunoştinţe ale celor doi soţi, precum şi a părinţilor acestora.

În urma căsătoriei se creează astfel o puternică legătura afectivă dar şi instituţională între persoanele implicate, (se creează relaţii noi de rudenie – noră, ginere, socri, cuscri, cumnaţi), familia nemaifiind o chestiune privată ci una cu adânci şi multiple implicaţii sociale.

În primul rând, prin căsătorie se instituie un ambient familial nou, propriu tânărului cuplu, materializat prin „ruperea” lor de familiile de provenienţă şi mutarea în „cuibul” propriu – o locuinţă fixă, fie ea casă, apartament, vilă, sau orice altceva, (indiferent dacă acesta este cu chirie sau în proprietate) – din care soții să plece dimineaţa, la serviciu, sau la orice altă activitate specifică rasei umane şi în care să se reunească seara, la întoarcere. Un loc stabil în care tânărul soţ şi tânăra soţie să-şi creeze condiţiile de confort afectiv şi material absolut necesare unei perpetuări responsabile a speciei umane, prin generarea de urmaşi, în mod natural şi prin metoda tradiţională, acțiune care va conduce în mod logic și firesc la o mărire a familiei, până la o limită rezonabilă de sustenabilitate emoţională, materială şi educaţională.

Orice copil are un părinte, dar cîţi avem o familie? Cîţi dintre noi mai găsesc o semnificaţie cuvăntului familie?

Suntem prea obositi,prea stresati, nu mai avem timp sau uităm să  spunem cît de mult ne iubim familia, ce înseamnă pentru noi şi ce loc ocupă în sufletele şi în viaţa noastră.

Cum ar fi fără familie? Trist, din punctul meu de vedere.

Posibilităţile materiale, societatea în general, nu oferă foarte mult unei familii. Nu există suport, vremurile sunt grele, tinerii nu mai sunt încurajaţi să-şi întemeieze o familie, locurile de muncă abia se mai găsesc, salariile nu-ţi permit să  faci un credit pe viaţă pentru o casă, iar, pe de altă parte, frecvenţa divorţurilor a devenit de-a dreptul ingrijorătoare.

Sunt tot mai multe cupluri care renunţă uşor la legătura matrimonială, cimentată, în unele cazuri, pe parcursul a zeci de ani.

Tot mai mulţi tineri hotărăsc să-şi întemeieze o familie la varste mai înaintate fie din dorinţa de libertate , fie datorită profesiei sau pentru că gasesc tot mai greu un partener de viaţă potrivit. Tot datorită societăţii, posibilităţilor limitate, dar şi lipsei de informare, mulţi nu ştiu ce înseamană o familie adevărată.

Pentru mine, familia a reprezentat şi reprezintă ceea ce pot numi VIAŢA. Reprezintă motivul principal de a trăi (visul de a trăi iar) este cel mai motivant lucru care mă face să merg mai departe atunci când simt că nu mă mai pot ridica. Este mai presus decât tot, este locul în care îmi găsesc liniştea, unde tronează iubirea, armonia, unde găsesc împlinire, afecţiune, iubire, este locul în care-mi găsesc echilibrul.

Familia reprezintă suportul de care orice persoana are nevoie. Ea trebuie mentinută în înţelegere, comunicare, respect.  Să nu uităm că  fără iubire toate cele menţionate mai sus familia adevărată nu poate exista.

Consider că unul din factorii cheie pentru existenţa familiei este şi familia din care provii. Familia pe care o întemeiezi odată ce eşti adult este un adevărat model pentu copii. Dacă ai avut un bun model, e mult mai uşor să continui, să menţii mediul în carea ai trăit. Să nu uităm că întotdeauna se poate face mai mult, iar odată cu aparitia copiilor se schimbă puţin lucrurile; trebuie să fim conştienţi că suntem model pentru ei, pentru fericirea şi împlinirea lor. În familie se deprind şi se aplică primele noţiuni de igienă şi de sănătate, primele noţiuni de economie, în familie se transmit primele cunoştinţe gospodăreşti, se învaţă şi se deprind (cel puţin la nivel de bază) unele meşteşuguri şi abilităţi tehnice, precum şi unele „secrete tehnologice” moştenite din moşi – strămoşi.  Familia este instrumentul de bază prin care se transmit datinile, tradiţiile şi obiceiurile comunităţii din care face parte.

Familia, alături de locul din care provii îţi conferă o identitate pe care o vei purta toată viața.

O familie adevărată este atunci cand:

-cazi şi şti că este cineva care te va prinde

-eşti stresat şi sti că este o persoană care te va ajuta să treci peste

-termini munca, te întorci acasă şi şti că viaţa bună de aici începe

-te simţi iubit şi iubeşti Continuă să citești

Singurătate în doi

images

Singurătate! Toţi am avut sau avem momentele noastre de singurătate, uneori căutate alteori provocate de diverse situaţii. Singurătatea este de mai multe feluri. Vorbim de căutarea echilibrului personal în momente de izolare sau retragere socială şi atunci se numeşte solitudine şi este benefică individului, îl amonizează cu el însuşi, Eul şi Supraeul sunt în consens. Cealaltă singurătate este dureroasă, bolnăvicioasă până la patologie. În cazurile de depresie majoră pacienţii vorbesc de un sentiment puternic de singurătate.

Societatea modernă a promovat afirmarea individului şi a  individualităţii proprii atât de mult încât acesta a pierdut din vedere faptul că el este parte a comunităţii din care provine, este parte a familiei de provenienţă şi parte a unui întreg care se numeşte cuplu. În ce priveşte „viaţa cu celălalt” individul a pierdut şi mai mult, a învăţat să pună pe primul plan dorinţele şi nevoile lui, uitând de celălalt. Consideră că cel de lîngă el este doar persoana care vine în întâmpinarea doleanţelor lui şi este responsabil cu asigurarea fericirii. Este un mod egoist de a te purta în cuplu şi care în timp nu face decât să îl erodeze până la măcinare.

Dumnezeu nu „ne-a gândit” să fim singuri ci a spus „nu e bine ca omul să fie singur”. Pare un non-sens să spui singurătate în doi, cuvintele sunt incompatibile, dar  mulţi dintre noi (cei care au mai mult curaj!) recunosc că se simt singuri lăngă celălalt. Comunicăm între noi, dar cuvintele noastre nu spun nimic despre noi, adevărurile despre noi le ţinem asunse în inimile noastre şi arătăm doar ceea ce vrem de parcă asta ne face mai vrednici sau mai eroi. Termeri! Gândim: Ce să îi spun? Oricum nu va înţelege! Ne depărtăm şi adâncim prăpastia dintre noi.

Încearcă să îl respecţi pe cel (cea) de lângă tine aşa cum ai vrea să fii resprectat tu, să îl asculţi cum ai vrea să te asculte, vino în întâmpinarea dorinţelor lui (ei) ca şi cum ar fi ale tale. Dăruieşte-i ce ai vrea tu să primeşti şi mai ales nu ceda, fii neobosit (ă). Iubirea se clădeşte pe gesturi mici şi rezistă în primul rănd datorită perseverenţei şi statorniciei.

Vorbim uneori de cupluri fericite, dar uităm că fericirea stă sub semnul dualităţii nu al singurătăţii, al împărtăşirii cu cel de lăngă noi.

 

Obezitatea, factor de risc pentru Alzheimer

creierO echipă de cercetători din Lille, condusă de David Blum a publicat în revista “Diabet” un studiu realizat pe şoareci care arată că obezitatea în sine are un rol determinant în apariţia leziunilor pe creier specifice bolii Alzheimer. Acest lucru este important deoarece, dacă s-ar confirma, s-ar găsi şi modalităţi de prevenire a bolii. În Franţa sunt peste 860.000 de persoane care şi-au pierdut funcţiile intelectuale din cauza  maladiei Alzheimer.

Un grup de cercetători a realizat un studiu pe şoareci care subliniază rolul obezităţii în apariţia leziunilor pe creier. Studiul realizat în decursul a câţiva ani demonstrează că sunt cîţiva parametri cum ar fi hipertensiunea arterială, colesterolul crescut şi diabetul care sunt factori de risc asociaţi maladiei Alzheimer. Întrebarea care se pune este dacă aceştia sunt factori agravanţi sau cauzatori? Răspunsul nu este încă clar. În prezent se poate afirma că aceste afecţiuni care au drept consecinţă modificarea vascularizării creierului în combinaţie cu leziunile specifice  Alzheimer-ului duc la o deteriorare mai rapidă a creierului.

Boala în stadiu avansat

obezitatea-afecteaza-creierul-16457917Tulburările intelectuale observate în maladia Alzheimer sunt rezultatul acumulării de proteine “tau” anormale în celulele nervoase ale creierului asociate cu formaţiunile plachetare numite “amiloide” dintre neuroni. Echipa de cercetători a demonstrat că şoarecii obezi suferă de maladia Alzheimer într-un stadiu avansat. Studiul s-a realizat pe şoareci tineri transgenici care dezvoltau în timp o degenerescenţă a creierului. Acestora li s-a administrat un regim foarte bogat în grăsimi timp de cinci luni, devenind obezi. După dietă, explică profesorul David Blum, şoarecii prezentau o agravare a bolii din punct de vedere al memoriei determinată de modificările proteinelor “tau”. “Munca noastră avansează ideea unei contribuţii majore a factorilor de mediu în dezvoltarea acestei patologii neurodegenerative”, spune acesta.

În concluzie, eliminarea factorilor de risc încetineşte apariţia Alzheimer-ului, explică profesorul Philippe Amouyel (directorul Laboratorului de Excelenţă privind boala Alzheimer, Lille). În curând se va lansa un test comparat pe 20.000 de vârstnici sănătoşi. Unora dintre aceştia li se va aplica un tratament foarte serios împotriva creşterii colesterolului, hipertensiunii arteriale şi diabetului, iar altii vor fi trataţi obişnuit. Obiectivul este acela de observa dacă după cinci ani voluntarii care au primit un tratament mai avansat pentru Alzheimer sunt mai puţin afectaţi decât ceilalţi.

Traducere şi adaptare după articolul “L’obésité, facteur de risque d’Alzheimer” publicat de Le Figaro

%d blogeri au apreciat asta: