Dragostea nu are vârstă

Dragostea nu are vârstă! Știu, e un clișeu, dar cum să spui altfel un lucru atât de simplu. Se poate iubi nebunește  la 20 de ani,  se poate iubi cu pasiune la 30, cu maturitate la 40…dar și la 50…la 60 cu înțelepciunea și înțelegerea dată de trecerea anilor. Îmi povestea azi o prietenă despre mama ei, care este divorțată de ceva timp, suficient încât sechelele lăsate de ”fostul” să se fi estompat și să lase loc pentru o cunoștință nouă. Doamna, mama prietenei, și domnul sunt ambii pensionari cu copii la casele lor, deci liberi.

Povestea a început simplu așa cum se cade unor oameni de vârsta lor, domnul  aflând de la o cunoștință comună de situația doamnei care semăna cu a lui, a făcut rost de numărul de mobil, s-a prezentat frumos, i-a spus de ce a telefonat-o și a invita-o la un restaurant să se cunoască. Doamna noastră uimită a amânat luarea unei decizii și i-a spus că o să îl contacteze ea.

Este o poveste banală. De ce mi-a atras atenția? Pentru că știu că doamna noastră este foarte nehotărâtă în luarea unei decizii. Deși este singură și își dorește să cunoască pe cineva, preconcepții de genul ”se cuvine la vârsta mea să mă întâlnesc cu un bărbat?”, ”ce vor zice copiii?”, ”ce o să zică lumea?” etc. o împiedică.

Am sfătuit-o pe prietena mea ca atunci când vorbește cu mama ei să o încurajeze să dea curs invitației. Nu este nimic rău în a te întâlni cu cineva de sex opus chiar dacă ai o vârstă mai înaintată …cu siguranță au multe să își împărtășească despre trecutul lor, despre copii, despre profesie, despre bucuriile și tristețile lor. O cunoștință nouă este întotdeauna binevenită. Și-ar alina un pic sufletul împreună. Cine s-ar putea supăra?…poate o vecină cârcotașă…Și, cine știe, poate este loc și de iubire, chiar dacă au aproape 60 de ani…

Anunțuri

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s