Autismul – un nou tip de abordare

Unii autori vorbesc de arhipelag sau de constelații, medicii de un „spectru autist”, dar ideea este aceeași: o afecțiune a cărei forme multiple împarte caracterele comune care fixează diagnosticul. În acest sens, autismul este un ansamblu de semne, un sindrom, o maladie unică. Riscul de apariție a acestei tulburări psihice este de patru ori mai mare la băieți iar în Franța cifra persoanelor afectate a ajuns la 400.000, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Neuropsihiatrul Leo Kanner (1894 – 1981; medic american de origine austriacă) a folosit pentru prima oară acest termen în anul 1943 pentru a descrie tulburarea precoce şi globală de dezvoltare manifestată de unii copii în interacţiunile sociale și afective (termenul a fost preluat din psihiatria adulților).

„Uneori, părinții percep din primii ani comportamentul particular al bebeluşului, marcat de o indiferență, o absență a contactului vizual, a surâsurilor, a gânguritului” susține prof. Catherine Barthelemy, psihiatru pediatru la Centre Hospitalier Regional et Universitaire de Tours. Depistarea riscului copiilor trebuie totdeauna să fie timpuriu pentru a propune din timp măsuri dar este dificil de fixat diagnosticul înainte de vârsta de 3 ani; de fapt acesta ” se bazează numai pe semnele comportamentale – nu există azi niciun mijloc biologic sau genetic de diagnosticare a acestei afecțiuni”, mai spune prof. Barthelemy.

Diagnosticul se bazează pe manifestarea simultană a trei feluri de tulburări comportamentale: de socializare (copilul, cu față inexpresivă, pare solitar, se joacă singur, are puține contacte emoționale și se comportă cu persoanele ca și cu obiectele); de comunicare (el nu vorbește sau vorbește fără legătură cu dialogul); de adaptare (cea mai mică schimbare în mediul lui poate provoca crize de angoasă sau de agresivitate, activitățile lui sunt foarte puțin variate, repetitive, cu momente stereotipale ca baterea din mâini, balansul). „Aceasta este triada, exprimată la diverse grade, care definește autismul. Îmi ajunge deci să fixez în aceeași zi diagnosticul la un copil foarte inteligent și la altul deficient”, subliniază Catherine Barthelemy.

Aceste manifestări se regăsesc atât în formele marcate de un retard mental profund și absența limbajului cât și în maladia Asperger – poate fi vorba de autistul care are uneori capacități intelectuale, situație ilustrată excepțional de Dustin Hoffman în filmul Rain Man. „La acești autiști de nivel înalt, primul diagnostic la 50 de ani, după o viață de rătăcire terapeutică, nu este excepțional”, spune prof. Marion Leboyer, psihiatru responsabil de polul de sănătate mentală din grupul spitalier Chenevier-Mondor de Creteil.

Originea autismului ramâne un mister. Pentru 10% până la 20% dintre copii, autismul este sindromic, întrucât asociază o maladie genetică sau metabolism favorizant (X fragil, scleroză, trisomia 21). În 80% din cazuri însă, cauzele sunt necunoscute. Progresele realizate în ultimii ani permit totuși eliminarea concepției care domină de mult timp, aceea a unei maladii datorate retragerii precoce a copilului față de o relație cu mama percepută ca negativă. După anii 1970, progresul neurologiei a condus la ipoteza unei disfuncții cerebrale și permite dezvoltarea de noi terapii comportamentale, chiar dacă „niciuna nu este validată științific ” susține prof. Barthelemy. Se asociază deseori risperidonei, un medicament care reduce anxietatea si agresivitatea profundă a autismului, dar nu acționează direct pe maladie.

O colaborare constructivă

După anul 2003, studiile au identificat, la animal sau în familiile cu mai mulți bolnavi, mutații pe genele implicate în comunicarea dintre celulele nervoase. Nu se mai pune la îndoială că autismul are cel puțin o componentă genetică. Diagnosticul poate să fie bulversant și poate necesita un tratament pe termen îndelungat. Hormoni ca melatonina, a se vedea și ocitocinul, par deasemenea să intervină. Progresul imagisticii cerebrale sugerează că o regiune a creierului este asociată autismului. Această alunecare de la o concepție psihanalitică la o viziune mai neurobiologică a autismului nu se face totdeauna fără fricțiuni între profesioniști dar conduce puțin câte puțin la o colaborare constructivă între psihiatri, geneticieni și neurologi. Apoi, familiile care au copii suferinzi de această maladie se implică din ce în ce mai mult la această revoluție în curs.

Notă: Sursa: Le Figaro, „Autisme : la piste génétique”, de Martine Lochouarn. Pentru detalii . Traducerea și adaptarea articolului a fost realizată de Psiholog Doina Dumitrescu.

Anunțuri

4 comentarii

  1. Buna ziua.Va scriu pentru a va cere o parere in legatura cu baietelul meu de 4 ani. Ela inceput sa vorbeasca tarziu fata de majoritatea copiilor, pe la 3 ani. Mereu am dat vina pe faptul ca l-am rasfatat mult, nu l-am stimulat sa ceara ce are nevoie ,ci ii satisfaceam nevoile anticipat sau doar daca indica ceea ce dorea. De asemenea imi mai fac mea culpa pentru timpul prea mult petrecut in fata televizorului. Acum spune cam orice cuvant nu foarte clar. mai mult la cererea noastra de arepeta desi e capabil sa pronunte corect dar si-a format un limbaj al lui pe care noi il intelegem ,dar ceilalti nu prea. Inca foloseste totusi limbajul verbal doar cand cere ceva,ne arata ceva sau cand incearca sa cante in engleza, pentru ca ii plac doar cantecelele in engleza. In schimb nu pune intrebari, nu am trecut prin etapa de ce-urilor desi e un copil cu un bagaj de cunostinte destul de bogat : cunoaste absolut toate animalele si tot ce tine de ele, numere pana la 10 in romana si engleza, forme, culori. Are o memorie extraordinara,in special vizuala. Darce ma ingrijoreaza cel mai tare e ca nu socialieaza deloc cu copiii. la gradinita doar ii observa dar nu incearca sa comunice cu ei sau sa se bage in jocul lor,prefera sa coloreze sau sa se uite singur prin carti. la fel in parc e Bucuros cand vede copii,imi zice entuziast fetita sau baietelul dar nu incearca nici o apropiere si se retrage daca celalalt incearca sa intre in contact cu el. La cerere ii saluta, da noroc sau cate un pupic. In schimb ii plac adultii si cauta compania lor. cand vine cineva la noi , cunoscut sau nu, se bucura chiar zgomotos si vine sa le arate tot felul de animale de plus sau imagini in carte. Nici cu fratiorul lui de ani nu se joaca, desi ii e drag si il pupa din propria vointa. Cum credeti ca as putea sa-l ajut in a incepe sa socializeze cu copii si in dezvoltarea cat mai normala a limbajului?

    • Buna ziua!
      In primul rand aveti ca tema sa petreceti cu el cat mai mult timp in spatii de joaca, parc, mall la copii, etc, asta inseamna zilnic. Iar pentru limbaj aveti nevoie neaparat de un logoped care sa lucreze cu el.
      Nu mi-ati spus de cat timp merge la gradinita. Acolo sta izolat, fara sa interactioneze cu alti copii? Este foarte important pentru ca de aici ne dam seama daca are ceva note de autism sau a fost o greseala de educatie, pentru ambele variante se poate imbunatati situatia 🙂
      Cu bine!

  2. Este vorba de fetita unei prietene in varsta de 2 ani si jumatate. Din luna octombrie merge la cresa si a invatat cateva cuvinte,dar destul de putin fata de varsta ei: mama,tata,apa,suc,pii (copii), car (masina) ciun (crăciun), tuşa, Sta foarte mult pe youtube,asa ca stie culorile numai in limba engleză, si din cand in cand numara,dar tot in limba engleza. Repeta unele cuvinte pe care le aude,singura propozitie rostită e „a meu” .Problema este ca are momente in care este greu de controlat, tipa,plânge pina face crize,arunca jucăriile, se loveste cu capul de mobila,de parchet, nu doarme noaptea,se trezeste plângând si este greu sa o linistesti, uneori vrea lumina aprinsă,apoi stinsa si tot asa,uneori vrea in brate,in urmatoarea secunda vrea jos,totul se petrece plangand. Se joaca frumos cu copii,nu ii loveste,uneori le da jucăriile,alteori e greu sa mai scoti ceva din mână ei. Credeam ca reactiile acestea sunt ale unui copil care plânge pina primeste ce vrea,dar s-au acutizat. , Se tranteste pe jos,plânge si o ora,fara sa stii ce sa faci,orice i-ai da in acel moment nu are nicio importanta, daca încerci să o iei in brate te loveste,sau se tavaleste pe jos,tranteste usile,se închide in camera, Intr-un final si numai după ce o cearta mama ei,încetează. Are momente cand te ia de deget sa te joci cu ea dar nu vorbeste,alteori privirea ei este intr-o parte si total neatenta la ce este in jur. Aude, dansează,canta.Se descurcă extrem de bine cu orientarea in spatiu stiind intotdeauna unde merge si are o memorie foarte buna,plăcerea ei fiind realizarea de puzzle,uneori destul de dificile pentru varsta ei. In continuare poarta pampersi,nereusind sa o onisnuiasca la olita. Are reactii de copil normal, dar crizele acestea ne îngrijoreaza. Am citit si despre autism, dar pentru un părinte este extrem de dureros să se gândească sau sa constientizeze ca ceva nu este in regula. V-am descris din prisma unei persoane din afara,asa cum observa ea reactiile fetitei, dar care este îngrijorată si doreste sa o ajute pe ea si pe părintii ei.Credeti ca sunt motive reale de îngrijorare?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s