Cum gândesc femeile? Cum gândesc bărbații?

M-am gândit de multe ori dacă ceea ce simt/gândesc eu, simte și cel de lângă mine (vorbim de EL, da?), mi-am pus aceeași întrebare pe care au repetat-o atâtea generații de femei, oare mă înțelege? oare știe ce simt eu? Răspunsul a fost variabil 🙂

Dacă am încerca să identificăm un  ”organ” care răspunde de această activitate, acesta este creierul (găsesc un pic impropriu să numesc creierul organ!). La acest nivel se pare că se desfășoară o mare parte din mister, evident  prin intermediul proceselor psihice,  senzoriale, raționale, afective sau volitive…și totuși ceva ne diferențiează.

Nu mai este nimic nou în faptul că femeile sunt dominate de emoție, de senzitivitate în timp ce bărbații sunt conduși de rațiune, de fixarea acțiunilor, de ordonarea acestora la nivel mental în sensul concentrării totale pe o problemă și ignorarea celorlalte în momentul respectiv (așa se spune cel puțin). Femeile pot lucra (găti de ex.), pot vorbi la telefon si urmări copilul concomitent, în timp ce bărbații fac lucrurile pe rând. Am chestionat mai multe persoane pe această temă, reiese că femeile fac mai multe lucruri concomitent, dar nu la parametrii maximi (apare un consum de atenție, o distributivitate excesivă, ceea ce ar scade nivelul calității), în timp ce bărbații își concentrează toată atenția pe o acțiune și pe finalizarea ei cu succes…multe femei m-au contrazis, au zis ”noi facem multe și toate bune”, chiar așa!?

Care este cauza? Pe de-o parte putem învinui hormonii, diferiți funcțional de la femei la bărbați, iar pe de altă parte este vorbim de ocupațiile noastre diferite care își au răsunetul cu sute de ani în urmă, în ancestral.

Locuim împreună pe aceași planetă de ceva mii de ani, dar încă nu ne cunoaștem foarte bine, nu știm suficient unii despre alți. Se spune că atunci când îți cunoști ”adversarul” vei ști cum să acționezi, nu ești surprins de gesturile lui, gândești anticipat. Ei/ele nu sunt adversarii ci partenerii, coechipierii noștri.

În altă ordine de idei, ceea ce ne diferențiază, ne și unește, căci, nu-i așa? ce este Iubirea decât completarea și împlinirea ta prin celălalt?

Allan Pease a surprins strălucit aceste diferențe (deștept!), cei care au mai văzut înregistrări cu el știu despre ce vorbesc…

Anunțuri

Ce este adicţia sau dependenţa?

Spre surprinderea mea, zilele trecute vorbeam cu cineva, destul de bine pregătit dealtfel şi am avut surpriza să aflu că nu ştie ce înseamnă adicţie…

Cuvântul „adicţie” este preluat din engleză şi semnifică a depinde de ceva, a nu putea sta fără…acel ceva poate fi alcool, ţigări, calculator, TV şi lista este foarte lungă…mai nou se vorbeşte chiar de dependenţa de socializare (vezi facebook!) – iată şi reversul medaliei, în sensul că socializarea de un anumit gen poate deveni o problemă în timp.

Codependenţa reprezintă dependenţa de altcineva, de o altă persoană de cele mai multe ori rudă apropiată, iubit(ă), uneori chiar prieten sau cineva din anturaj. Aceasta se poate recunoaşte în neputinţa de a lua decizii singur, de a avea voinţă proprie şi de aţi asuma hotarâri. Codependenţa este strâns legată de imaginea de sine şi de lipsa de încredere în propriile forţe. Codependenţa poate merge până acolo încât să imbrace  aspectul iubirii-iubirea dependentă. Apare cel mai adesea atunci când doi indivizi care au fost împreună se despart, iar unul dintre ei rămâne „agăţat” în această fostă relaţie, se recunoşte în expresii de genul „nu pot trăi fără tine…viaţa nu mai are rost….dacă eu te iubesc, tu de ce nu mă iubeşti?…” <<<CONTINUARE >>>